Blog restaurant si hotel

M-am speriat degeaba

12-21-2012

Astăzi, în timp ce cu o mînă învîrteam polonicul în ciorba de văcuţă din business meniu, iar cu cealaltă butonam la laptop, mi-au căzut ochii pe o ştire proaspătă din The Economist. “The end of the free lunch” zicea acolo. Am scăpat polonicul în oală, iar din străfunduri s-a auzit un dangăt sinistru de gong, de parcă supa s-ar fi evaporat instantaneu, de emoţie.

Nu se poate, mi-am zis: poate la ei, în America. Cum adică? Să ajung eu să plătesc ca să mănînc? Sau o fi o nouă directivă europeană? Mai ştii, cu criza asta?!

Pe urmă mi-am zis c-o fi o metaforă. Şi am citit mai departe. Chiar era o metaforă. Şi se povestea acolo de fapt despre companiile de servicii pe internet, ştiţi voi, gen: google, facebook, twitter. Primul cică n-ar avea probleme, dar pe altele le paşte o chestie ca-n 2001, cu prăbuşirea şi criza dotcom. Asta dacă nu bagă mai multă publicitate. Şi eu m-am gîndit că au dreptate ăştia de la The Economist: pînă cînd o să ne bucurăm ca nesimţiţii de facebook, wordpress, wikipedia ori stumbleupon, fără să înghiţim şi nişte publicitate? Pînă cînd?

Ba eu, care-mi fac cu neruşinare reclamă pe blogul ăsta, m-am gîndit la ceva mai mult: să bag publicitate pe fundul farfuriilor. Ceva de genul: Maggi was not here!

 

Adauga comentariu